Primaria Ardud - Noutati
  Reabilitarea Cetatii Ardud

Statuia cardinalului Bakocz Tamas

Program de audiente

Curs valutar

Horoscop

Vremea la Ardud

Informatii utile

  Statuia cardinalului Bakocz Tamas

Statuia cardinalului Bakocz Tamas este amplasata la Ardud

Poate vremea tocmai favorabilă i-a atras - nici prea caldă, nici prea rece, nici ploaie şi nici soare puternic - sau caracterul jubiliar al sărbătorii - faptul că biserica închinată Preasfintei Inimi a lui Isus, Calvaria, din Satu Mare împlineşte 100 de ani de la sfinţirea sa - și în fond nu putem să ştim, dar de mulţi ani nu a mai fost atât de multă lume la acest eveniment ca şi ieri. Hramul a fost precedat de o novenă, o pregătire spirituală bogată în evenimente. Au onorat hramul cu prezenţa lor înalţi prelaţi şi personalităţi politice de rang înalt atât din ţară, cât şi din Ungaria. Prima liturghie, în limba română, a fost celebrată la Calvaria de către arhiepiscopul mitropolit IPS dr. Ioan Robu, din Bucureşti, cea de a doua, în limba germană, tot la Calvaria, de PSSa episcopul de Oradea, László Böcskei, iar slujba festivă din faţa Catedralei, la ora 11.00, a fost oficiată de arhiepiscopul - cardinal al Ungariei, dr. Erdő Péter. La altarul din aer liber, amenajat în Piaţa Libertăţii, au concelebrat IPS dr. Ioan Robu, PSSa László Böcskei, PSSa episcopul Eugen Schönberger, circa 50 de preoţi ai diecezei şi oaspeţi, liturghia fiind asistată de peste 40 de ministranţi. Printre personalităţile prezente îi menţionăm pe: Füzes Oszkár - ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Szilágyi Mátyás - consulul şef al Consulatului Ungariei la Cluj Napoca, Szabó Vilmos - secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe din Ungaria, Szűcs Zoltán şi Fülöp Andrea din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Ungaria, consilierul Polonyi Géza, Árpád Szabolcs Csehi - preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, deputatul Erdei D. Istvan, senatorul Tiberiu Günthner, primarul Iuliu Ilyés, viceprimarul Gábor Kereskényi, consilieri, precum şi alte personaje remarcabile ale vieţii politice, sociale şi economice a judeţului nostru. Numeroase personalităţi de seamă puteau fi remarcate la slujbă, chiar şi în calitatea lor de simpli creştini, în rândurile celorlalţi enoriaşi. Slujba s-a desfăşurat în maghiară, română şi germană. Arhiepiscopul - cardinal dr. Erdő Péter în predica sa a vorbit despre importanţa iubirii faţă de semeni şi a iertării, despre tot ceea ce ne oferă Preasfânta Inimă a lui Isus. În ultima parte a liturghiei a avut loc tradiţionala procesiune în jurul parcului, dar de data aceasta traseul s-a dovedit prea scurt pentru numărul mare de credincioşi prezenţi, deoarece deschizătorii de coloană au ajuns înapoi în faţa altarului, dar cei care au încheiat rândul încă abia au reuşit să pornească. Fetiţele, îmbrăcate de miresuţe, au presărat petale de trandafiri în calea monstranţei. În încheiere, episcopul gazdă PSSa Eugen Schönberger a mulţumit invitaţilor pentru prezenţa lor, precum şi tuturor celor care au contribuit la reuşita evenimentului.
         

 La Ardud a fost dezvelit bustul cardinalului Bakócz Tamás

Suita de manifestări dedicate hramului jubiliar a continuat după-masa, la Ardud, unde în curtea bisericii medievale a fost dezvelită statuia cardinalului Bakócz Tamás, fiu al localităţii, personalitate remarcabilă a epocii sale (1442-1521), singurul preot maghiar, care a avut vreodată şanse reale de a deveni papă. La această festivitate, alături de majoritatea personalităţilor care au participat şi la slujba festivă, au fost prezene oficialităţile locale, preoţi ai altor culte şi personalităţi culturale din judeţ.
La festivitate au luat cuvântul dr. Erdő Péter, secretarul de stat Szabó Vilmos, sculptorul Zoltán Gergely, care a realizat bustul, primarul oraşului Ardud, Ovidiu Marius Duma, după care arhiepiscopul - cardinal al Ungariei a dezvelit statuia, moment urmat de cuvintele de recunoştinţă ale episcopului Schönberger.

 
  Prima pagina | Contact | Guestbook | © Primaria Ardud Hosted by Netacces | Powered by IBM